Un bărbat din localitatea Berca, de 43 de ani, care şi-a lovit un consătean cu un topor, în urmă cu o săptămână, a fost prins, ieri dimineaţă, de către poliţiştii buzoieni. În casa suspectului a fost găsit toporul cu care acesta îşi atacase prietenul de pahar.
În dimineaţa zilei de joi, poliţiştii din Berca, sprijiniţi de „mascaţi”, au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza comunelor Săpoca şi Berca. Vizat era un bărbat în vârstă de 43 de ani, învinuit într-un dosar că a agresat un consătean, cauzându-i leziuni ce au impus internarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
Agresiunea a fost comisă în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri dintre cei doi. La acel moment, victima, în vârstă de 38 de ani, a refuzat să ofere detalii cu privire la împrejurările în care a fost lovit.
În urma percheziţiilor efectuate în dimineaţa zilei de joi, poliţiştii au ridicat din locuinţa bărbatului obiecte cu privire la care existau indicii că ar fi fost folosite la comiterea agresiunii.
Unul dintre topoarele ridicate de poliţişti a fost găsit lângă patul în care se afla suspectul.
Suspectul a fost condus la sediul Secţiei 3 poliţie rurală Berca în vederea audierii.
Poliţiştii continuă cercetările, încadrarea juridică a faptelor pentru care este cercetat suspectul urmând a fi definitivată în funcţie de concluziile medico-legale.