Fiindcă pe lumea aceasta şi în viaţa noastră literară mai există şi gratitudine, îi sînt foarte recunoscător criticului şi istoricului literar Alex. Ştefănescu. A fost primul critic care a scris despre mine, în 1996, la o vîrstă a (pre)debutului la care cîteva rînduri binevoitoare despre un tînăr contează enorm pentru acesta. Mi-a urmărit apoi cu atenţie cărţile şi le-a făcut cronici aplicate, cu evaluări flatante şi cuvinte generoase. M-a cuprins chiar în Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000 (Editura Maşina de scris, 2005) şi mi-a făcut o remarcabilă prefaţă la cartea Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (Editura Curtea Veche, 2011). Am trăit multe momente frumoase în redacţia României literare şi am fost onorat, de atunci încoace, cu prietenia lui Alex. Ştefănescu. Acestea fiind spuse, îmi este şi nu-mi este greu să reacţionez la articolul său din Adevărul, „Vladimir Tismăneanu pus la zid“; mai exact, la un fragment greu de înţeles, pentru mine. Nu aş fi putut să „i-l tac“ autorului: mai întîi, fiindcă este neadevărat şi nedrept, iar apoi deoarece, considerîndu-l astfel, mă simt dator să-i semnalez importantului critic şi istoric literar nedreptatea pe care o face şi neadevărul pe care-l susţine. Dar să vedem fragmentul cu pricina: „De ani de zile, Carmen Muşat şi colaboratorii ei duc o campanie susţinută de slăvire a unui scriitor submediocru, Norman Manea, considerîndu-l printre altele demn de Premiul Nobel. M-am şi gîndit, la un moment dat, să sesizez Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, cerînd sanc­ţionarea acestui caz de reclamă mincinoasă“ (Alex. Ştefănescu, „Vladimir Tismăneanu pus la zid“, în Ade­vărul, 1 februarie 2013). Este frapant cîte inexactităţi şi prejudecăţi pot să apară în numai trei sute şi ceva de semne, cu spaţii. Cine vor fi fiind „colaboratorii“ lui Carmen Muşat? În ce va fi constat „campania susţinută