Ca trăitor de 22 de ani la Londra, eu aș fi destul prudent în a afirma cum gândesc românii din Marea Britanie. Prin profesie (translator în sistemul judiciar din Marea Britanie) intru în contact cu o categorie minoritară (infractorii sau presupușii infractori), dar destul de reprezentativă social pentru categoria de români care probabil constituie majoritatea în această țară:  lucrătorii manuali (constructori/meseriași, muncitorii la spălătorii de mașini, menajere).

Acești oameni nu gândesc cu toții la fel și în niciun caz nu cred că gândesc ca studenții sau licențiații români de la Oxbridge, bancherii din City, medicii sau avocații care profesează în Marea Britanie.

Destui dintre acești oameni sunt obligați să muncească la negru, pentru că nefiind în stare să dovedească statutul de self-employed nu pot obține National Insurance Number (NIN) care le-ar da dreptul să lucreze legal (asta până la 31 decembrie 2013, când restricțiile trebuie înlăturate).

Neavând NIN nu au dreptul la asistență  medicală decât în urgență și nici la alocații sociale. Dar această situație se va schimba după 1 ianuarie 2014, când vor căpăta aceleași drepturi ca și polonezii, lituanienii, letonii, etc, adică cei din cauza căror venire masivă în 2004 nu au căpătat drepturi depline la aderarea României în 2007.

Asta e o realitate. Și chiar dacă marea majoritate muncesc și își câștiga existența în mod cinstit (și vor munci și vor plăti impozite), asta nu înseamnă că un aflux după 1 ianuarie 2014 nu se poate întâmpla. Eu personal am de a face cu tineri care vin și acum aici în căutare de lucru, mai ales din regiunile sărace ale României, amăgiți de promisiuni sau chiar traficați.

Și nu vin doar din România (sau Republica Moldova), ci și din Italia sau Spania țări cu o situație economică mai proastă decât a Marii Britanii și cu populații românești enorme (un mili