Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organizaţia PNL Baia Mare a fost dizolvată

Publicat in Adevarul, vineri 8 februarie 2013 ·

La scurt timp după excluderea din partid a primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, o altă lovitură puternică a avut loc în sânul Partidului Naţional Liberal. În urmă cu doar câteva minute, organizaţia PNL Baia Mare a fost dizolvată.

Ştirea a confirmată chiar de preşedintele Mircea Mecea, care a spus că nu înţelege motivele acestei dizolvări. „Nu înţeleg care au fost problemele. În acest moment eu mă aflu la Bucureşti dar am aflat telefonic de la colegii mei ce s-a întâmplat. Din câte am înţeles a fost decizia luată de BPT, în delegaţia permanentă. Pentru toţi a fost o surpriză, mai ales că de doi ani încoace organizaţia avea rezultate foarte pozitive. În acest moment sunt prea multe decizii şi prea multe presupuneri. Îdeea este că noi trebuie să mergem înainte. Repet, decizia nu mi-a aparţinut, iar în perioada în care eu am fost la cârma organizaţiei Baia Mare cred că am fost un lider echilibrat şi cu succes. Noi suntem obişnuiţi să construim şi nu să întrerupem activitatea ori de câte ori vor unii sau alţii“, a spus fostul preşedinte al organizaţiei PNL Baia Mare.

Motivele dizolvării PNL Baia Mare sunt încă necunoscute, însă există mai multe supoziţii. Una dintre acestea fiind chiar legată de excluderea primarului din PNL. „N-aş putea să vă spun motivele reale. Este o opţiunea, dar nu ştiu dacă este cea corectă. Sunt sigur că problema principală este legată de conducerea organizaţiei, dar în rest vom vedea în zilele următoare. În ceea ce priveşte consilierii locali şi cei judeţeni, munca acestora sper că nu va fi afectată. Ne vom întâlni şi vom trage concluziile peste câteva zile“, a adăugat Mircea Mecea.

Consilierul local PNL, Călin Bota, a confirmat dizolvarea. „Da este adevărat, dar nu sunt în măsură să vă dau informaţii mai multe legate de acest subiect. Decizia a venit în urmă cu aproximativ o oră şi totul s-a întâmplat mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax acum 25 minute
Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului. Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipa

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tânăr de 21 de ani, rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână / Cabanierii avertizează că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 16 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 32 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 49 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°