Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Uzună, profesor şi expert în relaţii economice internaţionale: „Am avut doi ani sabatici academici“

Publicat in Adevarul, vineri 8 februarie 2013 ·

Robert Uzună (36 de ani) a povestit pentru ”Adevărul” cum şi-a luat „doi ani sabatici academici“, după ce intrase deja în sfera diplomaţiei româneşti, pentru a se specializa în relaţii economice internaţionale cu profesori din SUA şi Marea Britanie.

La 36 de ani, Robert Uzună se poate lăuda cu o dublă carieră, la graniţa între public şi privat: este Public Affairs Manager la Ursus, a lucrat în Ministerul de Externe, dar îşi face timp să le predea studenţilor (Institutul Diplomatic Român, ASE şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti), „lectoratul“ fiind activitatea sa de suflet şi modul în care simte că poate da la rându-i ceva înapoi României.

S-a specializat în Relaţii Economice Internaţionale: punctul de plecare a fost Academia de Studii Economice (ASE), a urmat apoi un program de stagiatură la Universitatea Georgetown din SUA şi un master la Universitatea Cambridge (Marea Britanie).

În 2008 s-a întors în ţară, convins că nu ar fi rămas acolo niciodată, iar în 2010 a obţinut şi titlul de doctor la Academia Română, aceeaşi specializare. Uzună a declarat într-un interviu pentru „Adevărul de Weekend“, în cadrul seriei de interviuri Reviro în parteneriat cu Educativa, că tânăra generaţie de studenţi reprezintă o provocare şi totodată un motor al schimbării României, însă este convins că „timpul va schimba mai multe decât putem rezolva noi oamenii, la acest moment“.

„Cred că pe mine m-a tras aţa spre ţară“

Cum ai decis să pleci la studii în străinătate şi pe ce ai ales să te specializezi?

La momentul la care am fost student, în sistemul universitar din România nu existau oportunităţile pe care le avem acum prin Uniunea Europeană (Leonardo da Vinci, Erasmus etc). Aşa că oportunităţile au apărut într-o fază ulterioară şi s-a întâmplat să fie după ce, o dată cu terminarea facultăţii, intrasem deja în sfera profesională, dar a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°