Regele Momo a primit vineri cheile oraşului Rio de la primarul Eduardo Paes, care i-a înmânat simbolic acest semn al puterii pentru a deschide carnavalul. Vor fi cinci zile de sărbătoare, având drept punct culminant defilarea şcolilor de samba pe Sambodrom, relatează AFP.
Să fie pace şi bucurie!
“A venit momentul să îmi transfer funcţia minunatului rege Momo, pentru ca oraşul să se distreze sub domnia lui; să fie pace şi bucurie!”, a spus primarul. El a îngenunchiat cu umilinţă în faţa regelui de 150 kg, Momo, care a fost însoţit de regină şi cele două prinţese ale sale. Aceştia au sosit într-o limuzină neagră în grădina primăriei, unde s-a desfăşurat ceremonia.
Regele Momo, funcţionar bancar