In anii '90, politicienii, membrii CPUN si constitutionalistii au promis o Constitutie serioasa, moderna si echilibrata, care sa ne aseze in randul celor mai avansate state democratice.
A iesit, insa, o constructie hibrida, nici republicana sadea, nici monarhica, numai buna de incalcat cu sau fara intentie.
Urmarind nu numai lucrarile Adunarii Constituante de atunci, dar si pulsul strazii, al spatiului public, oricine a putut observa principalele axe si principii ale noii constructii juridice. S-au dorit extirparea totala a ideii de monarhie constitutionala, dar continuarea cu orice pret a cutumelor republicane ceausiste. Se pare ca a fost tentanta presedintia cu sceptru monarhic, dar a functionat concomitent teama ca alesii pot cumula prea multa putere si se poate reedita epoca totalitarist-dictatoriala.
Constitutia la 22 de ani
Incercand, la 22 de ani, un fel de feedback al Constitutiei din 1991, revizuite in 2003, esti tentat sa afirmi ca ea n-a devenit nici pe departe Biblia vietii noastre politice si administrative, ca si cele trei Puteri si institutiile statului de drept si o serie exagerat de mare de demnitari au intrat prea adesea in conflict cu legea suprema, si ca in fine, ca aceasta n-a slujit cum ar fi trebuit democratiei noastre.
Iar cauzele sunt usor de retinut, fiind repetate pana la saturatie in acesti ani: premisele fostei Adunari Constituante n-au fost de bun augur, caci Constitutia regala din 1923, una dintre cele mai moderne ale Europei, se spune, n-a fost anulata legal, prin referendum, asa cum nici abolirea monarhiei, nici noua forma de guvernamant republicana n-au depins de vointa poporului roman, ci de forta pumnului procurorului stalinist Visinski si a tancurilor sovietice, fiind vorba de un act impus de puterea de ocupatie.
Postcomunism degeaba
Noua Putere poli