Una din ratiunile fiintarii prezidentialismului romanesc a fost viteza de reactie in cazurile de forta majora: sunt situatii cand este nevoie de un raspuns rapid la o anumita chestiune interna sau externa, cum a fost incercarea de a crea un fel de pelerinaj la mormantul scriitorului maghiar Nyiro Jozsef la Odorheiul Secuiesc in primavara lui 2012 sau acum in situatia arborarii abuzive a steagului secuiesc.
In astfel de situatii, Parlamentul, depozitarul suveranitatii si al independentei nationale, are nevoie de cel putin 24 ore spre a se aduna si a hotari o anume luare de pozitie, de aceea ar fi fost nevoie de vocea presedintelui. Cu atat mai mult cu cat CCR i-a atribuit, pe langa atatea inalte indatoriri si demnitati, si pe aceea de sef de stat.
In chestiunea secuilor
Fireste, problema secuilor nu este una noua, nu este nici straina politicianismului romanesc, pentru ca, sa ne amintim, europarlamentarul Tokes Lazslo a repus-o pe tapet in 2007 spre a obtine oarece avantaj politic asupra UDMR, UCM si a altora, asa cum se procedeaza adesea pe malurile Dambovitei.
Numai ca epoca in care se modifica istoria dupa cum se joaca interesele politice ale momentului ar fi trebuit sa apuna odata cu Ceausescu: ultima mentionare importanta a natiunii secuiesti a fost Unio Trium Nationum (Fraterna Unio), alaturi de sasi si maghiari, in contextul rascoalei de la Bobalna (1437) impotriva iobagiei romanilor, caci celorlalti demnitatea nu le permitea sa fie serbi. Apoi, pe parcursul a aproape doua secole, sustin mai toti istoricii, natiunea secuilor a fost maghiarizata, iar azi, in virtutea acestei realitati, secuii se considera maghiari, cu foarte mici si nesemnificative exceptii. Iar aceasta realitate nu este una creata de romani.
Maghiari si secui
In aceste conditii, fiind vorba de cea mai importanta componenta et
