Când în toamna anului 1905 avocatul Petre Stănescu trecea la cele veşnice, la doar 31 de ani, nimeni nu se gândea că numele său va fi legat pentru totdeauna de cel al marelui artist din Hobiţa Gorjului, sculptorul Constantin Brâncuşi.

Dar cum s-au petrecut lucrurile în fapt? Despre acest episod s-au scris la Buzău şi aiurea nenumărate articole, multe dintre acestea trădând lipsa unei documentări amănunţite. Dintre jurnaliştii buzoieni care s-au aplecat cu seriozitate asupra subiectului a fost regretatul ziarist şi om de cultură Corneliu Ştefan. Dar “Odiseea” integrală a acestui celebru monument care a deschis larg porţile sculpturii moderne în lumea artelor a fost prezentată, uneori, fragmentar. În rândurile care vor urma, precum şi în episoadele următoare vom încerca să detaliem “aventura” acestei vestite opere, de la întâlnirea Elizei Stănescu (viitoare Popovici), soţia defunctului Petre Stănescu cu sculptorul gorjan, în 1907, la Paris şi până la furtul incalificabil din Cimitirul “Dumbrava” al copiilor în bronz ale “Rugăciunii” şi bustului avocatului Petre Stănescu. În primul rând se naşte firesc întrebarea: Cine a fost Petre Stănescu? Dar Eliza Stănescu, soţia acestuia?

Avocatul Petre Stănescu se născuse la Buzău la 12 august 1874, în familia unui fruntaş conservator, profesorul Sterie Stănescu. După absolvirea Liceului Al. Hasdeu (cum se numea atunci cunoscuta instituţie de învăţământ) intră la Drept în Bucureşti pregătindu-se intens pentru avocatură. După absolvirea facultăţii, se înscrie în baroul buzoian, cunoscând notorietatea chiar de la primul său proces. A pledat, alături de marele Take Ionescu în procesul intentat ţăranului buzoian Ene Cojocaru, acuzat de boierul brăilean San Marino de tentativă de omor. Cu toată pledoaria strălucită a lui “Tăchiţă gură de aur”, dar şi a tânărului avocat Petre Stănescu, instanţa, deşi nevinovat, l-a con