Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preoţi care se împart între sutană şi alte meserii - poliţist, jurist, inginer

Publicat in Mediafax, duminică 10 februarie 2013 ·

Mai multi preoţi din judeţul Hunedoara profesează şi ca jurişti, ingineri sau poliţişti. Unul dintre ei este purtător de cuvânt al Poliţiei şi este preot onorific, neluând niciun ban de la biserică, iar altul este jurist la OPC şi îşi donează salariul de preot pentru construcţia unui lăcaş de cult.

În vârstă de 37 de ani, inspectorul principal Bogdan Niţu este, de şapte ani, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, însă duminica, îmbrăcat în straie preoţeşti, Bogdan Niţu oficiază slujbe, alături de alţi preoţi, la Catedrala Episcopală din Deva.

El are o diplomă obţinută în Ştiinţe juridice, iar din 2000 este şi absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti - Specializarea Teologie Pastorală. Bogdan Niţu a fost hirotonit ca preot la sfârşitul anului 2011, după promovarea unui examen de capacitate preoţească.

Inspectorul principal de poliţie Bogdan Niţu este preot onorific, adică nu are o parohie şi nu este remunerat pentru activitatea duhovnicească şi religioasă pe care o desfăşoară. În fiecare duminică, el oficiază însă slujbe religioase la Catedrala Episcopală din Deva, împreună cu ceilalţi preoţi, şi este, în acelaşi timp, preotul poliţiştilor hunedoreni.

"Vorbim despre împlinirea unei vocaţii şi a unei dorinţe mai vechi ce merge în paralel cu munca de poliţie, amândouă fiind în slujba oamenilor. Mi se întâmplă, uneori, ofiicind o slujbă, să mă întâlnesc cu persoane care mi se adresează ca şi politist sau, invers, mi se întâmplă ca anumiţi colegi să-mi ceară sfaturi privitoare la viaţa morală sau creştină. Am avut parte şi de o întâmplare mai puţin obişnuită. O enoriaşă vârstnică m-a întrebat dacă am un frate poliţist pentru că între mine şi purtătorul de cuvânt de la Poliţie există o asemănare. I s-a părut interesantă asocierea după ce i-am explicat", povesteşte Bogdan Niţu.

Un alt preot care

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum 2 ore
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum 37 minute
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°