Ne dorim cu toţii ca întâlnirea cu boala şi cu medicul să se termine cu "multumesc, domnule/doamnă doctor".

Uneori, imprevizibilul care îmbogăţeşte viaţa o poate şi nelinişti. O parte deloc de neglijat a meseriei de medic şi a vieţilor de bolnavi este complicaţia. Ca un copil nebăgat în seamă, ţipă la tine când ţi-e lumea mai dragă: noaptea, în weekend sau când eşti plecat din localitate... Se poate naşte din evoluţia bolii, din biologia afectată a bolnavului şi, mai rar decât ne place să credem, din greşelile de diagnostic sau de tratament ale medicului.

Boala iniţială poate fi, uneori, un adversar învins fără istoric. Alteori, medicii din România se confruntă nu cu boli, ci cu consecinţele grave ale educaţiei personale şi accesibilităţii sanitare autohtone: tumori gigante, cazuri terminale, tratamente eronate autoadministrate, infecţii cu germeni uitaţi în alte ţări la capitolul de istorie a medicinei. Să nu uităm că suntem codaşii continentului la consumul de săpun, pasta de dinţi şi detergent (”compensăm” prin cheltuirea de trei ori mai mult a banilor pe tutun şi alcool - date ale Institutului Naţional de Statistică). Potenţialul de complicaţii al bolilor astfel neglijate este asemenea Hydrei mitologice, fiinţă cu multe capete otrăvitoare. Îi poţi tăia unul, dar nu poţi preveni întotdeauna renaşterea lui sau muşcăturile celorlalte. Uneori recidiva, abcesul, pleurezia, etc pot fi reduse la tăcere; alteori rănile prea multe şi scurtimea timpului rămas nu lasă medicului decât cuvintele "Îmi pare rău , dar...". Iar pacientului, nimic.

Evoluţia nedorită poate ţine, cu o expresie pe cât de cinică pe atât de adevărată, şi de "materialul clientului". Muşchii slăbiţi de vârstă şi de boli se pot rupe, stofa fără proteine poate plesni, inima şi plămânii suprasolicitaţi pot renunţa. Obezitatea şi diabetul favorizează infecţiile, în special cu germeni