Mesajul a fost trimis. Multumesc!

7 obiceiuri neobişnuite de Valentine's Day din jurul lumii. În ce ţară oamenii plâng de tristeţe

Publicat in Romania TV, duminică 10 februarie 2013 ·

Toată lumea cunoaşte tradiţiile obişnuite de Valentine's Day, majoritatea prezente şi la noi în ţară, dar există colţuri ale lumii unde acestea sunt cu totul şi cu totul altele.

Slovenia-ziua în care se reiau muncile câmpului Sf. Valentin este unul dintre sfinții de primăvară în Slovenia, și se spune că plantele și florile încep să crească în această zi. Adesea, aceasta este prima zi a anului în care se încep muncile la vii și pe câmp. Potrivit tradiției, Sfântul Valentin vine pe 14 februarie pentru a aduce cheile de la toate rădăcinile plantelor, ceea ce înseamnă că natura începe să se trezească la viaţă. Mai există, de asemenea, o credinţă puternică ce spune că păsările se logodesc în această zi, potrivit Oddee.com. Ziua anuală a iubirii, sărbătorită în Slovenia, cade de fapt pe 12 martie, Ziua Sfântului Grigorie.

Japonia-ţara unde femeile dau bomboane de ciocolată bărbaţilor

Pe parcursul zilei de 14 februarie, tradiția spune că femeile dau bărbaţilor daruri de ciocolată. Cu toate acestea, tipul de ciocolată dăruit depinde în mare măsură de natura relației. Giri-choko este cumpărată pentru şefi, colegi și prieteni apropiaţi de sex masculin. Giri înseamnă "obligație" și, prin urmare, aceste bomboane de ciocolată nu poartă nicio asociere romantică. Prin contrast, Honmei-choko este dăruită iubiților sau soților. Aceste bomboane de ciocolată sunt foarte speciale, deoarece sunt realizate manual de către femei. Barbaţii care primesc Honmei-choko de Ziua Indrăgostiţilor sunt foarte norocoşi.

O lună mai târziu, în Ziua Albă (14 martie), bărbaţii vor face daruri care sunt de cel puțin de două sau trei ori mai valoroase decât darurile primite de Ziua Îndrăgostiților. Termenul sanbai gaeshi ("întoarce de trei ori") este folosit pentru a descrie această regulă. Dacă nu se întoarce darul, gestul este perceput ca o dorinţă a bărba

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum 36 minute
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 3 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 2 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 8 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°