Adusă la disperare de nepotul său în vârstă de 20 de ani, o pensionară s-a aruncat în gol de la fereastra apartamentului situat la etajul IX al unui bloc din Timișoara. Motivul este, la prima vedere, halucinant: femeia a cedat nervos după ce nepotul ei i-a reproșat că a gătit prost. În realitate, era depresivă de ani buni și plănuise în detaliu cum să își ia viața.
1 /.
Veronica S., în vârstă de 67 de ani, locuia cu fiul și nepotul, într-un apartamet pe strada Timiș. De ani buni, pensionara era depresivă și, spun cei apropiați, a spus de multe ori că își va pune capăt zilelor. ”Nu suferea de nicio boală incurabilă, dar afirma că își va lua viața odată, când va avea suficient curaj să o facă”, susțin apropiații ei. Duminică, puțin după ora 14,00, a avut o discuție cu nepotul său. Surse apropiate anchetei confirmă că cei doi s-au contrat în bucătărie, legat de mâncarea gătită de bătrână. Supărată pe vorbele grele pe care i le-a aruncat în față nepotul, femeia s-a retras în camera ei, a deschis fereastra și s-a aruncat în gol.
Un martor ocular a declarat că a auzit un strigăt, după care a văzut femeia întinsă pe asfalt. Omul a sunat la 112. Până să ajungă echipajul de Ambulanţă la faţa locului, femeia a decedat, astfel că medicii nu au putut decât să constate moartea.