de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
11 februarie 2013 00:51
6 vizualizari
A-A+ Mi-aduc aminte de o discuţie purtată în urmă cu câţiva ani, cu un coleg de breaslă, care, în momentul în care i-am spus că tare bine ar fi ca presa din România să nu mai alimenteze setea de sânge a publicului mi-a răspuns sec: "Dacă asta vrea publicul, şoc şi groază, să-i dăm asta! Doar n-o să îl educe presa!". Au trecut ceva ani de-atunci, între timp a curs mult sânge pe şosele, s-au împlântat multe cuţite în inimi, lame de topor în creştete, rezervele de silicon s-au împuţinat, luând calea către sânii, buzele şi fesele "divelor". De fiecare dată, corespondenţii, reporterii, trimişii speciali, sateliţii mamei Omida au transmis de la faţa, din spatele, din mijlocul sau de la periferia evenimentelor. Să fie cetăţeanul bine informat, nu care cumva să scape vreun viol, vreo tâlhărie, vreo fotografie cu Moni umblând în pantaloni, ea fiind îmbrăcată cu fustă. E normal să-ţi informezi cititorii, ascultătorii şi telespectatorii cu privire la accidente, la infracţiuni a căror cunoaştere poate avea un rol preventiv, dar când se toarnă adevărate filme indiene pornind de la nenorociri, scandaluri sau orice poveste cu iz penal, ajungem deja în alte saloane. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, publicul vrea sânge pentru că i s-a cultivat sămânţa aceea congenitală care te face să caşti ochii şi urechile la nenorociri. Apetitul sălbatic pentru crime, scandaluri, pentru grotesc în general, a prins aripi odată cu apariţia ştirilor de la ora 17 (la care cei mai mulţi spun că nu se uită, dar feciorelnicele declaraţii sunt contrazise de audienţe), cu poveştile despre soacrele virgine sau puii cu trei picioare, publicate în gazetele ce-au prins a emana după tămbălăul din decembrie 1989. Şi uite aşa, încetul cu încetul, ca o sălbăticiune care o ia razna când simte miros de rană deschisă, publ
