Transformările edilitar – urbanistice ale Bacăului în perioada postbelică, care au şters o mare parte din fizionomia vechiului târg, au fost foarte puţin surprinse în literatura vremii.
O pagină cu o reală valoare documentară am descoperit-o în „Arpegii pe Siret”, aparţinând prozatorului, eseistului şi romancierului Paul Anghel (1931 – 1995), născut pe meleaguri băcăuane, la Răcătău (comuna Horgeşti). Redăm în cele ce urmează imaginea Bacăului surprinsă de prozator, contemporan cu marile schimbări din fizionomia urbană a deceniilor 5 şi 6:
"Există o atracţie a Centrului şi nu ne putem sustrage ei. Tot ce era cândva mai important se petrecea în centru. Existau aici două artere foarte circulate, cu orar diferit: Centrul şi Strada Mare. Strada Mare, din Piaţa Catedralei, până la fosta drogherie Florescu, la colţ cu Lecca şi Vasile Alecsandri, era marea arteră comercială a târgului, cu prăvălii sugrumate una într-alta şi aspect de bazar. Se vindeau fierărie, coloniale, opinci de cauciuc, var nestins şi stofe englezeşti, porţelan Rosenthal, olărie neagră de Solonţ, articole bisericeşti, necesaruri de baie. Ţăranii, contrar programului comercial, animau uliţa încă de cu noapte cu zdravene izbituri de pumni în obloane, prelungind tratativele în jurul unei coase sau a unui chil de cuie până pe sub seară, dar respectând cuviincioşi sâmbetele. Spre seară, mişcarea înceta aici, transportându-se, în schimb, dincolo, pe cealaltă arteră, între fosta cofetărie Tudose şi Prefectură (exista şi o cafenea cu biliard), în Centru adică, unde ruralul nu mai avea acces. Pe aici se mişcau liceele, fetele de la Menaj, subofiţerii şi trupa de „27” sau „61”, tinerele de la fabrica de casânci „Gloria”, sau de la croitorii, funcţionarii necăsătoriţi de la tribunal. Profesorii melancolici, cu enigme intelectuale, se plimbau la gară, singuratici, cu câte o carte sub braţ – pensionarii