Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne-a luat sau ne-a dat? Controversa UE

Publicat in Jurnalul, luni 11 februarie 2013 ·

Nu sunt deloc sigură că Victor Ponta ar fi putut obţine mai mulţi bani pentru România de la bugetul UE. Mi se pare, aşadar, just şi potrivit faptul că Traian Băsescu a fost cel care ne-a adus veştile proaste de la Bruxelles. Eşecul acesta este în mare măsură responsabilitatea lui. Şi nu mă refer aici la talentele sale de negociator.

Vorbim, însă, despre un eşec? La întoarcerea în ţară, preşedintele a încercat să ne convingă că, de fapt, a repurtat o mare victorie. S-a lăudat că am primit acum cu vreo patru miliarde în plus faţă de cât am avut alocat pentru perioada 2007-2013. E adevărat. Să ne amintim, însă, că în urmă cu şase ani România abia fusese admisă în Uniunea Europeană. A prins, atunci, numai resturile unui buget deja negociat între membrii cu vechime. S-a mulţumit cu ce i s-a oferit. Şi cu promisiunea că, la următoare împărţeală, interesele sale vor fi mai bine servite.

Iată că acum ni se întinde o nouă felie din caşcavalul european – să ne ajungă până în 2020. Şi e simţitor mai străvezie decât ar fi reieşit din calculele experţilor. Evident, nu toată vina se află la Bucureşti. Marii contributori la bugetul Uniunii nu sunt deloc într-o dispoziţie generoasă. E criză şi la ei. Proprii alegători au început să se plictisească de “solidaritatea” cu grecii, bulgarii sau românii.

Din păcate, însă, cel mai puternic argument în favoarea “zgârceniei” decidenţilor de la Bruxelles vine chiar de la noi. România nu a reuşit să înghită nici măcar aperitivul frugal primit în ziua aderării. Abia dacă a putut morfoli câteva firimituri. Cam vreo 10 la sută... Pare, aşadar, destul de absurd că acum ţipă să i se umple-ochi farfuria... Mai ales că fusesem avertizaţi, de la bun început, că acest prim exerciţiu bugetar în interiorul UE va fi utilizat pentru calibrarea alocărilor viitoare.

Să facem o foarte scurtă recapitulare. Numai în c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 10 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 11 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°