Nu sunt deloc sigură că Victor Ponta ar fi putut obţine mai mulţi bani pentru România de la bugetul UE. Mi se pare, aşadar, just şi potrivit faptul că Traian Băsescu a fost cel care ne-a adus veştile proaste de la Bruxelles. Eşecul acesta este în mare măsură responsabilitatea lui. Şi nu mă refer aici la talentele sale de negociator.
Vorbim, însă, despre un eşec? La întoarcerea în ţară, preşedintele a încercat să ne convingă că, de fapt, a repurtat o mare victorie. S-a lăudat că am primit acum cu vreo patru miliarde în plus faţă de cât am avut alocat pentru perioada 2007-2013. E adevărat. Să ne amintim, însă, că în urmă cu şase ani România abia fusese admisă în Uniunea Europeană. A prins, atunci, numai resturile unui buget deja negociat între membrii cu vechime. S-a mulţumit cu ce i s-a oferit. Şi cu promisiunea că, la următoare împărţeală, interesele sale vor fi mai bine servite.
Iată că acum ni se întinde o nouă felie din caşcavalul european – să ne ajungă până în 2020. Şi e simţitor mai străvezie decât ar fi reieşit din calculele experţilor. Evident, nu toată vina se află la Bucureşti. Marii contributori la bugetul Uniunii nu sunt deloc într-o dispoziţie generoasă. E criză şi la ei. Proprii alegători au început să se plictisească de “solidaritatea” cu grecii, bulgarii sau românii.
Din păcate, însă, cel mai puternic argument în favoarea “zgârceniei” decidenţilor de la Bruxelles vine chiar de la noi. România nu a reuşit să înghită nici măcar aperitivul frugal primit în ziua aderării. Abia dacă a putut morfoli câteva firimituri. Cam vreo 10 la sută... Pare, aşadar, destul de absurd că acum ţipă să i se umple-ochi farfuria... Mai ales că fusesem avertizaţi, de la bun început, că acest prim exerciţiu bugetar în interiorul UE va fi utilizat pentru calibrarea alocărilor viitoare.
Să facem o foarte scurtă recapitulare. Numai în c
