Nu a fost doar un razboi, a fost o barbarie. Asa numea la acea vreme Eduard Sevarnadze, ministrul de Externe al URSS, interventia sovietica armata din Afganistan, care s-a transformat in cel mai lung razboi, in care a fost implicata vreodata URSS.
"Conflictul armat din Afganistan dureaza deja de foarte multa vreme. Acesta este unul dintre cele mai grele si dureroase conflicte regionale din lume. Acum, avem premisele unei rezolvari pe cale politica", declara pe 8 februarie, 1988, presedintele URSS, Mihail Gorbaciov, citata peste timp de Deutsche Welle.
Cum s-a ajuns la acel razboi sangeros. Inainte cu aproape 10 ani de declaratia lui Gorbaciov, in Ajunul Craciunului anului 1979, au fost trimise trupe sovietice in sprijinul guvernului socialist-comunist de la Kabul, contestat de mujahedini.
Moscova spera ca, dupa interventia militara, va reusi sa atraga de partea sa guvernul socialist al Afganistanului, care sa reprezinte interesele ei in zona. Conceptul gandit a reusit, insa doar in capitala Kabul. In celelalte raioane ale tarii, contraofensiva s-a inchegat repede, iar mujahedinii islamisti incep un razboi impotriva "regimului fara Dumnezeu" de la Kabul si a "fortelor straine ocupatoare".
Opozitia mujahedinilor
Operatiunea fusese gandita de rusi ca o interventie de scurta durata, dar s-a transformat in cel mai lung razboi la care a participat vreodata URSS. Moscova s-a gandit initial ca interventia militara in Afganistan ii va pune repede cu botul pe labe pe rebeli.
La putin timp dupa intrarea trupelor sovietice in Kabul, un purtator de cuvant al opozitiei mujahedine anunta un razboi de gherila: "Avem mijloacele necesare sa ne luptam. Dupa o vreme, la stiri se va vorbi numai de noi. Toti vor vorbi cum nu am dat Afganistanul rusilor".
Chiar daca Moscova a trimis 115.000 de soldati in Afg