Luminiţa Gheorghiu străluceşte în rolul mamei obsedate de control, în lungmetrajul "Poziţia copilului" de Călin Netzer, singurul film românesc din competiţia Berlinalei, care a avut luni premiera mondială, scrie prestigioasa publicaţie Hollywood Reporter.
"După Paulina Garcia, din filmul chilean «Gloria» şi în aşteptarea lui Catherine Deneuve în «My Way», festivalul de la Berlin a fost ocazia pentru a pune în evidenţă o altă actriţă strălucitoare- Luminiţa Gheorghiu, care joacă rolul unei femei de vârstă mijlocie din high class. Cu suprafaţa unui film tv, «Poziţia copilului» este un portret detaliat, exact şi tragicomic al unei mame dominante care are şansa de a câştiga controlul asupra fiului său adult când acesta este acuzat de omor din culpă în urma unui accident", scrie Hollywood Reporter.
"Deşi dramatic, filmul are o miză mai degrabă ternă, scenariul semnat de Răzva Rădulescu şi Călin Peter Netzer este scris admirabil, cu momente de umor care contabalansează finalul dramatic", mai scrie publicaţia, apreciind că distribuitorul internaţional al filmului, Beta Cinema, ar putea avea probleme în ceea ce priveşte clasificarea peliculei într-una din categoriile cu care filmele româneşti au obişnuit publicul străin în ultimii ani.
"Peste toate acestea, este studiul de personaj realist pe care Luminiţa Gheorghiu îl face unui tiran emoţional - Cornelia - motorul acestei drame scrise atât de compact", mai scrie Hollywood Reporter.
"Deşi punctul de vedere al filmului rămâne pe Cornelia, spectatorul nu poate decât să empatizeze cu toţi membrii familiei.
"Netzer, care a mai fost în circuitul festivalier cu filmele sale anterioare «Maria» şi «Medalia de onoare» este cald şi încrezător ca regizor al prestaţiei incredibile pe care o are Luminiţa Gheorghiu pe ecran (...) este fascinant să vezi cum negociază relaţiile umane şi cum joacă scena fin