Mă simt dator să fac cuvenita reparaţie la articolul în care am scris despre întrecerea handbalistică desfăşurată, sâmbătă, la Vulcan.
Nu mă simt vinovat
pentru greşeala apărută care se referă la numele arbitrilor care au prestat la meciurile care s-au jucat în sala de sport vulcăneană. Numele mi-au fost date de către interlocutorul meu, domnul Nicu Sav, secretarul Asociaţiei Judeţene de Handbal Hunedoara. În fine, cum, totuşi, nu s-a făcut gaură-n cer, îi mulţumesc pasionatului de handbal care, pe net, a fost primul care a făcut cuvenita rectificare, iar apoi domnului Cristian Kuszai, care m-a sunat personal, ca să-mi aducă la cunoştinţă eroarea şi să mi-i enumere pe cei implicaţi în arbitrajul competiţiei.
Aşadar,
cele două echipe de arbitri i-au avut componenţi pe Cristian Kuszai şi Mihai Schneider, prima, iar cea de a doua pe Adrian Oţelea şi Alexandru Băloi. Inspectori de competiţie, cunoscuţi şi sub vechea denumire de observatori, au fost domnul Ioan Mătăsaru, din partea Direcţiei Judeţene a Tineretului şi Sportului, şi domnul Vasile Argint, preşedintele Comisiei Municipale de Handbal Petroşani. Acesta din urmă l-a avut alături pe domnul Francisc Schneider, secretarul comisiei. Cel care, am aflat ulterior, este pasionatul de handbal care a postat comentariul la articolul apărut în ziarul de ieri.
Mă simt dator să fac cuvenita reparaţie la articolul în care am scris despre întrecerea handbalistică desfăşurată, sâmbătă, la Vulcan.
Nu mă simt vinovat
pentru greşeala apărută care se referă la numele arbitrilor care au prestat la meciurile care s-au jucat în sala de sport vulcăneană. Numele mi-au fost date de către interlocutorul meu, domnul Nicu Sav, secretarul Asociaţiei Judeţene de Handbal Hunedoara. În fine, cum, totuşi, nu s-a făcut gaură-n cer, îi mulţumesc pasionatului de handbal care, pe net, a fo