Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafa, la locul lui

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 11 februarie 2013 ·

Nadal a revenit. A dublat întoarcerea pe teren cu întoarcerea cuvintelor

Chiar a lipsit! Tenisul contemporan nu era complet fără Rafael Nadal. Și cu toate că absența lui a numărat doar șapte luni, chiar s-a simțit! Olimpiada și turneele de Mare Șlem care au urmat i-au dus dorul, iar Nadal însuși recunoaște că regretă că nu a fot acolo. Genunchiul stricat e reparat acum. Azi-noapte însă a ajucat ambele finale, la simplu și la dublu, de la Vina del Mar, a luat-o de la capăt încet, dar sigur, iar moralul nu poate fi slab cînd ajungi pînă acolo.

Revenirea lui Nadal s-a făcut fix în mijlocul poveștilor de dopaj care se țes în jurul ciclismului, mai nou și în jurul fotbalului, mai toate ducînd la numele doctorului spaniol expert în substanțe nedetectabile și incorect-miraculoase, Eufemiano Fuentes. Numele lui Nadal a fost vehiculat în ultimii ani, fără dovezi, ca suspect. Tocmai de aceea, interviul acordat ziarului L’Equipe este o mișcare deșteaptă și curajoasă de imagine, iar răspunsurile tranșante la întrebări tranșante adaugă o subliniere groasă și consistentă întoarcerii pe teren.

Nouă teste doping a trecut pînă acum Rafael Nadal. Nu nouă în total în cariera lui, nouă doar în timpul pauzei de șapte luni! Și susține că nu l-ar deranja să fie controlat săptămînal, dacă asta ar aduce liniște și siguranță lumii sportului. Mai spune și că vinovații ar trebui devoalați și că Lance Armstrong a dus numele sportului în derivă. Detașarea lui este evidentă și, pînă la probe concrete, convingătoare.

Deocamdată, Nadal, la 26 de ani, cu durerea sa la genunchi, este pe cale să întregească povestea tenisului zilelor noastre, care s-a cam desfășurat știrb în ultima jumătate de an. Curiozitatea despre forma și cheful spaniolului va crește proporțional cu dimensiunea turneelor la care va participa. Iar apropierea de cei trei rivali tradiționali, Djokovici, Murr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 34 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 23 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 25 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum 14 minute
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°