a data de 10 februarie, ora 16.40, în municipiul Constanţa, C. Ion, de 49 de ani, a condus un autoturism pe strada Vârful cu Dor şi, ajungând la intersecţia cu strada Veniamin Costache, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă şi a accidentat uşor doi minori în vârstă de opt ani, care se deplasau pe trotuar. După accidentarea celor doi minori autoturismul a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
Două ore mai târziu, Dănuţ I., de 55 ani, a condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai şi, ajungând în zona Gării, a surprins şi accidentat pe G. Gabriela, de 41 de ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure. a data de 10 februarie, ora 16.40, în municipiul Constanţa, C. Ion, de 49 de ani, a condus un autoturism pe strada Vârful cu Dor şi, ajungând la intersecţia cu strada Veniamin Costache, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă şi a accidentat uşor doi minori în vârstă de opt ani, care se deplasau pe trotuar. După accidentarea celor doi minori autoturismul a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
Două ore mai târziu, Dănuţ I., de 55 ani, a condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai şi, ajungând în zona Gării, a surprins şi accidentat pe G. Gabriela, de 41 de ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure.