Institutul Naţional de Statistică dădea, alaltăieri, publicităţii radiografia sa în graiul sec al cifrelor, asupra dinamicii economico-sociale a României pe anul trecut. Prilej pentru subsemnatul de a-şi băga iarăşi nasul în chestiuni atât de complicate şi de... specioase, care n-ar trebui să-l preocupe pe un profan. Mărturisesc totuşi păcatul că ţin în bibliotecă, din bolnăvicioasă curiozitate, seturi întregi de felurite statistici şi anuare statistice încă de pe vremea lui Dej şi a Bâlbâitului, când România socialistă multilateral-dezvoltată bătea „recorduri” la nivelul de trai, la producţia de oţel şi fontă pe cap de locuitor şi de lapte pe cap de vacă furajată şi umplea ecranul televizorului cu fulminante producţii medii de cereale şi de gogoşari la hectar. Era evident că acele cifre erau rău umflate, minciuni gogonate, în condiţiile în care te uitai la ceea ce raportau vecinii noştri „socialişti” - bulgarii, sârbii, cehii, ungurii, polonezii şi puteai face comparaţie ca să te apropii cât de cât de realitatea din industria şi agricultura autohtonă a epocii. Însă nu e mai puţin adevărat că, după 23 de ani de postdecembrism halucinant şi glorios, România n-a ajuns încă să atingă potenţialul productiv, cel real (nu cel din statisticile mincinoase din „iepoca dă aur”) din era ceauşistă, nici în industrie, nici în agricultură. Revin la datele oferite recent de INS şi încerc să văd cum se mai prezintă ţara, cum arată producţia industrială şi cea agricolă, infrastructura, productivitatea muncii, sănătatea, învăţământul în „poza” statistică de specialitate a sus-pomenitei instituţii.

Frapează constatarea (ca să n-o mai lungesc) că importurile de produse agroalimentare intrate în patria noastră depăşesc net exporturile de astfel de produse. O fi de vină doar seceta din 2012? Importurile de păpică au atins chiar recordul istoric, depăşind valoric patru mil