Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locul lui Becali

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 12 februarie 2013 ·

Am avut un weekend cam fără fotbal, deoarece acolo, la munte, unde am stat de vineri până duminică, fiinţează o firmă oarecum de cablu care transmite nişte programe, vreo 18-20 (dintre care unele fără sunet, altele cu purici – chiar păduchi, după mărime! -, altele de care n-am auzit vreodată), singurul pe care am putut vedea ceva din Bundesliga fiind, desigur, Eurosport. Oricum, am prins în direct catastrofa de la Dortmund, absolut ilogică, din motive pe care nu le detaliez. Erau însă prezente programele de ştiri. Am plecat, aşadar, vineri spre seară, având imprimate pe retină şi timpan ultimele ştiri şi comentarii prinse acasă: Gigi Becali vorbind despre ultimele meciuri amicale ale Stelei şi despre şansele acesteia în dubla cu Ajax; Gigi Becali vorbind despre negocierile de la Consiliul Europei şi perspectivele României în raport cu sumele alocate pe următorii şapte ani; Gigi Becali povestind despre călătoria sa peste mări şi ţări, pe la ceva locuri sfinte, unde urma să aştepte, printre lumânări şi tămâie, hotărârea judecătorilor de ieri; Gigi Becali explicând cum este el parlamentar liberal şi cum tot el este nu liberal, ci preşedinte al PNG; Gigi Becali povestind cum va muta el mormintele tuturor morţilor din familia sa, precum şi pe toţi cei vii în frunte cu el însuşi într-un loc încă nestabilit de pe Terra, în cazul în care va fi condamnat. Ajuns la munte, pe cele câteva programe, mai puţin pe Eurosport şi încă două, m-am lovit de Gigi Becali de dimineaţă până seara, cea mai fascinantă apariţie fiind cea în calitate de membru al Comisiei Juridice din Parlament, vorbind despre modificarea Constituţiei. Vă întreb: credeţi că există undeva pe lume, oriunde, un al doilea individ care să monopolizeze toată reţeaua de televiune dintr-o ţară? Faceţi pariu că nu-i departe vremea când îl vom vedea şi pe canalele unde cred eu că este cu adevărat locul lui, pe

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 10 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 11 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 11 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 9 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°