Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bruxelles asigură că scandalul cărnii de cal nu reprezintă o criză sanitară

Publicat in Romania TV, marți 12 februarie 2013 ·

Scandalul produselor congelate din carne de cal în loc de carne de vită nu constituie o criză sanitară, a asigurat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene care a apreciat funcţionarea sistemului de trasabilitate al cărnii în Europa, relatează AFP.

"Nu suntem în faţa unei situaţii de pericol sanitar", a declarat Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului pentru Sănătate şi Politica consumatorilor, Tonio Borg.

"Aici este vorba de o problemă cu etichetarea. Carnea nu a fost etichetată corect", a adăugat acesta în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a amintit că Uniunea Europeană intervine doar în caz de pericol sanitar pentru a interzice comercializarea unui produs.

În alte cazuri, controlul produselor ţine de competenţa statelor membre, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că "toate alimentele din UE pot fi urmărite". "Aceasta poate dura câteva zile, câteva ore" însă "se poate ajunge la sursa problemei".

"O dată ce un produs este pus pe piaţă, ţine de competenţa şi responsabilitatea statelor membre să verifice dacă produsul este fără pericole şi conform cu legislaţia", a declarat acesta.

Statele în cauză recurg totuşi la "Sistemul rapid de alertă pentru alimentaţia umană şi animală" (Rapid alert system for food and feed, RASFF), un fel de platformă gestionată de Comisie pentru schimbul de informaţii.

"Statele membre sunt încă în cursul anchetelor şi vor continua să facă schimb de informaţii", a explicat Vincent.

Însă acesta a subliniat faptul că în "48 de ore am putut să ne facem o idee despre ceea ce se întâmplă". "Aceasta arată că trasabilitatea funcţionează", a insistat el.

"Putem urmări cine ce a făcut. Însă revine statelor membre să verifice ceea ce s-a întâmplat şi să ia măsurile la nivel penal", a adăugat acesta.

"Dacă a existat fraudă sau denaturarea produsului, operatorii vor trebui s

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 50 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 45 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 34 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 34 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°