Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada ţine cu Olanda » La fel ca la meciul cu Twente, Steaua şi-a dat programul peste cap din cauza ninsorii

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 12 februarie 2013 · ·

Steliştilor nu le priesc meciurile cu olandezii! În iarna trecută, roş-albaştrii au jucat în aceeaşi fază a Europa League cu Twente, dar pregătirea a avut de suferit.

Mai exact, elevii lui Ilie Stan, cel care antrena atunci trupa din Ghencea, au revenit din cantonamentul din Turcia la Bucureşti, unde se juca prima manşă, cu o săptămînă înaintea meciului. Numai că vremea le-a creat mari probleme. Zăpada a făcut ca steliştii să ajungă să se pregătească într-un balon, pe un teren sintetic, dar numai pentru două zile, pentru că din cauza vîntului puternic acesta s-a prăbuşit!

Acum, la fel ca şi atunci, vremea nu e aliatul românilor. Reghecampf a decis ca echipa să ajungă în Olanda cu 5 zile înainte pentru a se obişnui cu vremea. Iniţial, steliştii trebuiau să fie cazaţi pînă miercuri seara în Hoenderloo, o localitate aflată la 80 de kilometri de Amsterdam. Dar, pentru că terenul de antrenament era în totalitate acoperit de zăpadă, delegaţia română a renunţat la idee şi a plecat de acolo spre capitala Olandei, unde a ajuns la miezul nopţii şi s-a cazat la hotelul Holiday Inn, acolo unde erau aşteptaţi abia trei zile mai tîrziu! Însă, problemele nu s-au oprit aici. Ieri seară, steliştii s-au antrenat pe terenul lui Utrecht, la 40 de kilometri de Amsterdam.

Distracţie în "Cartierul Roşu"

Jucătorii Stelei au primit ieri cîteva ore libere din partea conducerii, aceştia părăsind hotelul în care sînt cazaţi. Reghecampf a decis să-i scoată la o plimbare în centrul oraşului, iar mai mulţi dintre fotbalişti au preferat să viziteze celebrul "Cartier Roşu" din Amsterdam, cunoscut pentru vitrinele cu dame de companie. După două ore de relaxare aceştia s-au întors la hotel, iar astăzi au programate două antrenamente.

"Dacă n-au fost condiţii, nu puteam să rămînem acolo. Terenul era acoperit cu zăpadă. Camerele n-au fost chiar ok, a fost destul de frig ş

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°