Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grebla: Prevederea privind raportul ANI, anulata pentru ca era inutila

Publicat in Ziare.com, marți 12 februarie 2013 ·

Vicepresedintele Comisiei Juridice a Senatului, Toni Grebla de la PSD, spune ca in comisiile juridice si de statut ale Parlamentului s-a eliminat prevederea conform careia mandatul unui parlamentar ar fi trebuit sa inceteze daca nu contesta raportul Agentiei Nationale de Integritate care ii declara incompatibili.

"Era o prevedere absolut inutila, a ramas regula generala ca la orice act administrativ e nevoie de o decizie definitiva a justitiei. A fost anulata, era in plus", a spus Grebla pentru Ziare.com.

El a negat ca ar fi fost contre intre PSD si PNL pe marginea statutului parlamentarului, spunand ca au fost doar "intre niste colegi de acolo si de acolo".

Comisiile juridice reunite au decis luni, cu 20 de voturi "pentru", cinci voturi "contra" si o abtinere, eliminarea din Statutul deputatului si senatorului a articolului care spune ca mandatul unui ales inceteaza daca nu contesta un raport de incompatibilitate dat de ANI.

Propunerile lui Basescu privind statutul alesilor, respinse

Comisia de statut a sustinut aceste modificari, decizia finala urmand sa fie luata in plen.

"Practic, datorita textului de lege ambiguu, se poate ajunge la situatia in care un parlamentar aflat in stare de incompatibilitate constatata de Agentia Nationala de Integritate, refuza sa notifice Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate si isi continua exercitarea mandatului", se arata in cererea lui Basescu.

Presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat pentru Ziare.com, in ianuarie, ca aceste prevederi nu ii vor scapa pe incompatibili de revocare din Parlament, ci doar le poate prelungi sederea in Legislativ cu cateva luni.

Vicepresedintele Comisiei Juridice a Senatului, Toni Grebla de la PSD, spune ca in comisi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

News.ro acum 47 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană. După aproape 40 de ore de la dispariţia lor, salvatorii continuă să

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum 30 minute
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 13 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 12 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 8 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°