Cântăreţii americani Justin Timberlake şi Jay-Z vor pleca împreună într-un turneu în 2013, în cadrul căruia vor susţine concerte pe stadioane din 10 oraşe, afirmă mai multe surse citate de presa americană, informează contactmusic.com.
Aceasta nu va fi prima colaborare a celor doi artişti care au înregistrat deja împreună noul single "Suit & Tie", lansat recent de Justin Timberlake.
Potrivit New York Post, este cunoscut deocamdată formatul concertele comune ale celor doi, însă, potrivit unor surse, fiecare dintre ei va avea alocată o anumită perioadă pentru a-şi interpreta singuri piesele care i-au făcut celebri, iar apoi vor cânta împreună câteva piese comune.
"În mod sigur vom porni într-un turneu. Însă punem cap la cap toate detaliile, dar ne vom distra cu siguranţă foarte tare", a declarat Timberlake, pe covorul roşu, duminică seară la gala de decernare a premiilor Grammy.
Timberlake, în vârstă de 32 de ani, a postat apoi un mesaj pe Twitter în care a lăsat să se înţeleagă că va face un anunţ important în viitorul apropiat: "O veste importantă se apropie. Staţi aproape, altfel riscaţi să o rataţi!".
Justin Timberlake şi Jay-Z au interpretat împreună cântecul "Suit & Tie" la gala premiilor Grammy şi la o acţiune de caritate organizată la New Orleans în cadrul seriei de evenimente care preced finala Super Bowl.
Justin Timberlake a lansat un nou single, "Pusher Love Girl" la gala Grammy, iar apoi piesa "Mirrors", la puţin timp după încheierea galei.
Noul său album, "The 20/20 Experience", va fi lansat pe 19 martie.
Cântăreţ, compozitor, producător, dansator şi actor, Justin Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei 'N Sync şi a fost recompensat cu şase premii Grammy şi un premiu Emmy.
În 2002, el a lansat primul său album solo, "Justified", urmat de "FutureSex/ LoveSounds", în 2006. Cu pri