Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: N-am fost solicitat să fiu în Comisia de revizuire, experienţa mea ar fi extrem de utilă

Publicat in Gandul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu a fost solicitat să facă parte din comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei ce ar urma să fie constituită în plenul celor două Camere, precizând că experienţa sa ar fi "extrem de utilă".

Tăriceanu a fost întrebat dacă a fost solicitat pentru a face parte din partea PNL din Comisia pentru revizuirea Constituţiei.

"Până în acest moment nu s-a făcut o discuţie referitoare la componenţa comisiei din partea PNL, aştept ca această discuţie să se facă cel mai probabil la nivelul grupului parlamentar PNL. Părerea mea este că ar fi nevoie de o comisie care să fie în primul rând credibilă şi formată din oameni cu experienţă politică îndelungată. Eu am o experienţă trăită a relaţiei instituţionale premier-preşedinte, care a fost presărată din păcate cu nenumărate conflicte declanşate de preşedinte şi cu nenumărate atacuri care vizau subminarea autorităţii Executivului. Am avut conflicte care au trebuit să ajungă la Curtea Constituţională, dar şi conflicte politice care au tensionat în nenumărate momente viaţa politică", a declarat pentru MEDIAFAX senatorul PNL.

Tăriceanu a precizat că experienţa sa "ar fi extrem de utilă" în momentul dezbaterilor pentru revizuirea Constituţiei.

El a mai menţionat că la nivelul PNL au fost întocmite mai multe documente oficiale în privinţa revizuirii legii fundamentale, care nu au fost modificate, acestea rămânând baza discuţiilor pentru modificarea Constituţiei.

Tăriceanu a făcut parte din Adunarea Constituantă care a redactat prima Constituţie de după 1989, iar în 2011 a fost ales vicepreşedintele Comisiei de revizuire.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu a fost solicitat să facă parte din comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei ce ar urma să fie const

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Rezultate finale pentru Europarlamentare2024: PSD PNL – 48,55%, AUR – 14,93%, ADU – 8,71%

G4Media acum 4 ore
Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR – 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (trei mandate), potrivit rezultatelor fina

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 6 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°