de N. I. DOBRA
13 februarie 2013 22:46
0 vizualizari
A-A+ S-a întâmplat în urmă cu mai bine de 25 de ani, când magazinele alimentare erau înţesate doar de conserve de peşte, borcane cu compot, pungi cu creveţi, ghiveci de legume şi paste făinoase, iar românii, ca sa iasă din iarnă, arvuneau câteun porc la ţărani. Aşa au făcut doi prieteni de-ai mei şi, în ajun de lgnat, s-au dus la om acasă, i-au dat restul de bani, asistând şi la sacrificarea animalului, un York de vreo sută cinci zeci de kile, împărţit să le vină câte 75 la fiecare, din care să facă de toate: cârnaţi, caltaboşi, tobă, slănină, sângerete, jumări, iar din pulpa din spate, un jambon, din care să se-nfrupte până la Sfintele Paşti.
Gospodarul, ştiind că pe orăşeni nu se poate baza, a chemat un vecin să-l ajute, iar cei doi muşterii, pe post de observatori. Doar că, după obicei, în zori fiind destul de frig, muierea omului s-a arătat cu o oală cu ţuică fiartă, îndulcită şi întărită cu piper. Turna într-o căniţă de lut, care circula de la gură la gură. Ochii au început a le luci, limbile s-au dezlegat, gospodarii i-au dat porcului cuţitul la beregată, au adunat sângele într-un vailing, au îngrămădit un snop de paie peste godac şi-au început să-l pârlească pe toate părţile, cu răbdare şi meşteşug. După o vreme, a venit femeia cu apă fierbinte şi-au albit animalul de la urechi la coadă, primind fiecare câte-o bucăţică de şoric, pour la bonne bouche. În fine, s-a trecut la partea de specialitate: tranşarea. În tot acest răstimp, cei doi amici surtucari s-au îndemnat la ţuică, fiecare spunându-i celuilalt cum va prepara bunătăţile, mai încontrându-se la reţete şi baiţuri, dar căzând de acord că nu-i o afacere rea să tai porc în vreme de criză... Se făcuse ora prânzului când nevasta vânzătorului i-a chemat în casă la tocana măcelărească pe care o meşterise, cu mămăligă şi varză murată în
