În acest an, de Valentines’s Day, se estimează că americanii vor cheltui cel puţin 1,05 miliarde de dolari pe ciocolată şi dulciuri, potrivit Asociaţiei Cofetarilor din SUA. Dar în timp ce un cultivator renumit de cacao, Mamert Kablan Angora, îi ajută pe îndrăgostiţi să se îndulcească, lucrând cele 15 hectare deţinute pe Coasta de Fildeş, fiul său a ales o muncă de birou. Criza s-a instalat şi în lumea producătorilor de cacao, se pare.
„I-am văzut pe părinţii mei suferind şi sperând că vor veni timpuri mai bune pentru cultivarea de cacao, dar situaţia se înrăutăţeşte, de la an la an. Cultivarea de cacaoa nu mai poate asigura o viaţă decentă pentru o familie”, declară fiul cultivatorului, în vârstă de 31 de ani, angajat al unei firme de import-export din Abidjan, pentru Bloomberg Bussinesweek.
Plantaţiile de cacao sunt abandonate
Sătenii din Africa de Vest, loc în care se produce peste 70% din cantitatea totală de cacao din lume, au început să abandoneaze plantaţiile din cauza preţurilor mereu schimbătoare. Dincolo de asta, fermele sunt prea mici, randamentul este scăzut şi există recolte, precum cele de cauciuc, mult mai profitabile.
„Pe toţi ne îngrijorează faptul că agricultorii trăiesc la limita cu sărăcia”, afirmă Barry Parkin, reprezentat al companiei Mars, printre produsele căreia se numără şi bomboanele M&M’s, cel mai bine vândut produs dulce din SUA.
„Se produce o jumătate de tonă de cacao, pe hectar, şi aşa a fost mereu. Randamentul culturilor de cacao nu a crescut în ultimii 50 de ani, aşa cum se întâmplă în cazul altor plante cultivate.”
Piaţa ciocolatei se extinde cu două sau trei procente pe an, potrivit celui mai mare producător de ciocolată vrac din Zurich, Barry Callebaut (BARN).
Totuşi, uneori resursele de cacao nu au făcut faţă cererii, în ultimii 10 ani, conform datelor Organizaţiei Internaţionale de Cacao