Pe 14 februarie, când toată planeta se simte datoare să sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor, unul dintre cei mai pătimaşi iubitori ai femeii, poetul Emil Brumaru, se întâlneşte, la ora 19.00, cu cititorii şi în special cu cititoarele sale la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde va vorbi despre volumul lui „Rezervaţia de îngeri“. Deşi autorul preferă în viaţa de zi cu zi făpturile mult mai materiale, mai carnale şi mai cărnoase, iată că scrierile sale încep să fie populate şi de fiinţe imateriale. Asta nu înseamnă că poetul trădează femeia (acesta chiar că ar fi un păcat de neiertat) căci, din fericire, am putea spune, îngerii săi nu sunt deloc străini de dulcile plăceri care le fac oamenilor viaţa atât de dragă. „Că îngerii lui Brumaru se lasă atraşi în păcat de fiicele oamenilor nu trebuie să ne mire. Ei au avut această aplecare de la facerea lumii, conform ereziei catare (vezi Geneza 6, 1). În plus practică un erotism de o neruşinare paradisiacă. E o zbenguială voioasă şi inocentă a unor trupuri goale, bucălate şi roze de copii cu aripi albe, pufoase, aşa cum o figurează imageria celestă tradiţională. Necenzurându‑şi nici el libidoul, lăsându-l să-şi manifeste senin impulsurile dintr-o fază infantilă, poetul este la rândul lui un «înger» – cum o afirmă adesea“, remarcă Ovid S. Crohmălniceanu. Raiul lui Brumaru La rândul lui, Andrei Pleşu, un „profesionist“ al îngerilor, comentează astfel volumul lui Emil Brumaru: „S-a scris destul şi dulceag despre utopia omului-înger. Emil Brumaru preferă blasfemia îngerului-om.“ „Dar e oare vorba, într-adevăr, de o blasfemie? Poate poetul, care nu gândeşte în concepte, ci «în fluturi», să facă vreun rău purităţii? Poate fi «neruşinată» pasiunea sa pentru lumea creată, în speţă pentru jumătatea feminină a creaţiei, câtă vreme ea culminează în bucurie supra-mundană, veneraţie şi simţ al miracolului? Poate harul să fie vulgar? Ver