Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele elevilor din România este din Cluj-Napoca - Elevii bihoreni au făcut impresie bună

Publicat in Crisana, miercuri 13 februarie 2013 ·

În weekendul trecut a avut loc la Galaţi, Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, eveniment la care au participat şi reprezentanţii şcolarilor din Bihor. Aceştia s-au întâlnit cu ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi-au ales un nou preşedinte şi au participat la cinci workshop-uri care au avut ca temă centrală Consiliul Elevilor.

Printre cei peste 200 de elevi s-a aflat şi o delegaţie bihoreană formata din: Mark-Christopher Lukacs (preşedinte CJE Bihor), Gergely Ştefania (prim-vicepreşedinte), Oana Meşter şi Robert Vinter (vicepreşedinţi), Andrei Novac (senior CNE), precum şi profesorul coordonator Ioan Cadar. Delegaţia bihoreană a participat la mai multe workshop-uri şi cursuri de formare, culminând cu alegerea noului Birou Executiv al Consilului Naţional al Elevilor. Cu 16 voturi din 45, preşedinte al CNE a fost aleasă Iulia Miron de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca. La eveniment, printre numeroase peronalităţi locale, a participat şi ministrului Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Remus Pricopie, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica şi secretarul de stat din Ministerul Tineretului şi Sportului, Cosmin Cristian. „Întalnirea cu ministrul Remus Pricopie a fost o experienţă plăcuta. Acesta a spus că îşi pune mari speranţe în munca noastră şi că noi sunte singurii care putem face ca viitorul să fie mai bun. Îi felicit pe colegii mei, în special pe Oana şi Robert care au demonstrat că sunt cu adevărat profesionişti şi buni reprezentaţi, chiar dacă au fost pentru prima dată la un asemenea eveniment. Am fost felicitaţi şi de alţi colegi din ţară pentru unitatea şi ataşamentul de care am dat dovadă în cadrul echipei, demonstrând că, aşa cum este şi motto-ul CJE, „Bihoru' traieşte!", a spus Mark-Christopher Lukacs, preşedintele organizaţiei elevilor bihoreni. „În cadrul acestei adunări au fost puse la dispoziţie 5 at

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 38 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”

Gandul acum 7 ore
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă d

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°