Traian Băsescu a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează Administraţia Prezidenţială.
“Am luat toate măsurile necesare astfel încât pensionarii, în cursul lunii februarie, să-şi primească pensiile majorate atât cu drepturile aferente lunii februarie, cât şi cu cele ale lunii ianuarie. În funcţie de planificarea pe care o au la primirea pensiilor, acestea se vor primi majorate‘”, a spus Mariana Câmpeanu, citată de Agerpres.
La sfârşitul lunii ianuarie, proiectul de lege privind aprobarea OUG de indexare a pensiilor a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor cu 307 voturi pentru, două împotrivă şi patru abţineri. Actul normativ modifică şi completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Este vorba despre faptul că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Totodată, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată se aplică un indice de corecţie de 1,06.

La sfârşi