Gâlceavă mare între cele două organizaţii sindicale, care reprezintă interesele angajaţilor din MAI. Este vorba de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie – SNAP şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC.
Acuzaţiile curg gârlă din partea liderului de sindicat de la SNAP, care vorbeşte despre sume importante de bani care se strâng de către SNPPC din cotizaţiile membrilor de sindicat. Liderul de sindicat, Iulian Surugiu, spune că fiecare membru de sindicat de la SNPPC plăteşte ca şi cotizaţie 0,1 la sută din salariu, ceea ce înseamnă că la nivel naţional se strânge suma de 200.000 de euro. În opinia acestuia, legătura dintre SNPPC şi MAI este una foarte apropiată pentru că se bazează pe interese reciproce.
„Ei sunt mână în mână cu angajatorul şi în şapte ani de zile de funcţionare nu au schimbat nimic, nicio o lege, nu au fost în stare să schimbe un ordin. Angajatorul îşi permite şi acum să le reţină cotizaţia şi să le facă servicii. Vă dau un exemplu: angajatorul plăteşte factura telefonică pentru SNPPC asta în timp ce noi nu avem suficienţi oameni. De ce fac acest lucru? SNPPC a prins un contract cu Cosmote şi a dat telefoane comandanţilor şi familiilor acestora gratis. Toate acestea au dus mişcarea sindicală aproape de zero. Mişcarea sindicală este doar un simulacru din păcate la ora actuală. Ei doar manipulează, nu fac altceva şi strâng circa 200.000 de euro cotizaţii la nivel de ţară, bani pe care îi prăduiesc. Au destule facilităţi. Şi eu probabil dacă aş fi angajator şi eu poate aş face la fel, pentru că interesul ar fi să nu am o mişcare sindicală puternică”, ne-a declarat Iulian Surugiu.
În opinia liderului de sindicat, SNPPC va pierde un număr însemnat de membrii în următorii 2-3 ani.
„În Mehedinţi şi la Caraş Severin liderii lor de la SNPPC sunt în general comisari şef de poliţie, adică ceva de