Copil sărac de la ţară, Petre Brătescu este unul dintre cei mai tineri campioni din istoria boxului din România, reuşind la vârsta de 22 de ani să-l învingă pe cel care era considerat a fi cel mai bun pugilist român, Lucian Popescu, şi să devină campion naţional. Drumul spre succes nu a fost deloc uşor.

„Valoarea unui om nu se măsoară după numărul de oameni pe care îi doboară, ci după numărul celor pe care îi ridică de la pământ”, obişnuia să spună boxerul oltean Petre Brătescu, după cum mărturiseşte nepotul său Mihai Cioacă.

A văzut lumina zilei în data de 13 iunie 1923 în satul Enoşeşti din judeţul Romanaţi, în prezent parte componentă a oraşului Piatra-Olt. După ce şi-a petrecut anii copilăriei în localitatea natală, îl regăsim la vârsta de 18 ani în Turnu Severin, unde lucra ca ajutor de strungar pentru a se putea întreţine. Aici, în oraşul de pe malul Dunării, avea să descopere dragostea pentru box.

„Prin toamna anului 1941, în sala de sport a ceferiştilor din oraşul Turnu Severin, «greul» Gheorghe Lungu îşi terminase pregătirile, când în faţa sa apăru un băieţandru de 18 ani care, cu lacrimi în ochi, îl rugă să-l lase şi pe el să se antreneze. Nea Ghiţă, un uriaş cu inimă de aur, îi zise cu vorbă blândă: «Ascultă, puştiule, să-ţi aduci mâine echipamentul şi treci la treabă. Dar cum te cheamă?» Băiatul i-a răspuns: «Mă numesc Petre Brătescu şi locuiesc aici, la Turnu Severin, unde lucrez ca ajutor de strungar la o secţie de vagoane». Zis şi făcut. Puştiul, care era originar din comuna Enoşeşti, judeţul Romanaţi a început de a doua zi pregătirea alături de Gheorghe Lungu”, după cum notează Paul Ochialbi în volumul „8.9.10…Out!”, apărut în 1982.

Remarcat şi adus la Bucureşti

Chiar dacă la început nu a fost privit cu ochi prea buni de mai-marii boxului, care îl considerau nepregătit pentru acest domeniu şi incapa