Comitetul internaţional olimpic (CIO) a surprins opinia publică prin scoaterea din programul Jocurilor Olimpice 2020 a unui sport olimpic cu o tradiţie vastă, cum sunt luptele!
Aprobarea programului olimpic 2020 urmează să se facă la sesiunea CIO din septembrie, de la Buenos Aires, în acelaşi timp cu alegerea oraşului gazdă, dintre cele 3 finaliste – Istanbul, Madrid sau Tokyo. Cu toate acestea, recomandarea adoptată de Comisia executivă a CIO în cadrul reuniunii de marţi, de la Lausanne, pune luptele de pe acum, fără dubii, în afara Jocurilor.
Luptele în dispută cu alte 7 sporturi
Federaţia internaţională de lupte (FILA) este condamnată să treacă prin postura de “candidată” pentru un loc la JO 2020, urmând să se afle în concurenţă cu 7 alte sporturi care bat lauşa: squash, escaladă, karate, wushu, baseball/softball şi un sport nautic, wakeboard, precum şi role. Cu scopul de a permite o revizuire, Comisia executivă trebuia să aleagă ce sport, printre cele 26 prezente la Jocurile Olimpice de la Londra, nu merită să aibă un loc automat peste 8 ani. Aşa că toate au fost evaluate în funcţie de o sumedenie de criterii, precum popularitatea, universalitatea, dar şi buna guvernanţă, în balanţă s-au aflat în cele din urmă 5: hochei pe iarbă, kaiac-canoe, taekwondo, pentatlonul modern (sport creat, de la zero, de părintele Jocurilor moderne, Pierre de Coubertin, argument se pare decisiv) şi luptele.
Mai sunt speranţe
“Nu este o decizie finală, este pur şi simplu o recomandare“, a insistat purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams. Decizia CIO a avut efectul unui duş rece, la sediul FILA, de la Vevey, potrivit unui membru al direcţiunii. Cu atât mai mult cu cât luptele căutau să obţină cu totul altceva de la CIO: o extindere a programului său, pentru a garanta echitatea între competiţiile masculină şi feminină.
Comitetul internaţional oli