Nu vreau să intru acum în complicata şi delicata problemă a raporturilor dintre religie şi Biserică. Mă mulţumesc să consemnez, rapid, inevitabila lor interdependenţă. Problematica religioasă nu este una de tip speculativ, nu circumscrie o disciplină intelectuală dedicată unui adevăr abstract. În joc sînt întrebări ultime, cu importante consecinţe existenţiale. Şi peste tot în lume, reflecţia religioasă implică participarea la un cult, asumarea directă a unui parcurs ritual. Religiozitatea vagă, singuratică, „neînregimentată“ e, de regulă, divagatorie, dacă nu smintitoare. Ea se întemeiază pe convingerea vanitoasă că eul privat, individualitatea ţanţoşă au „dreptul“ şi resursele necesare pentru a „accesa“ Duhul, deşi acesta e, prin definiţie, o instanţă comunitară. Nu e mai puţin adevărat că şi „Biserica“, respectiv „îmbisericirea“, se dispensează adesea, cu o condamnabilă uşurinţă, de căutarea studioasă, de reflexivitate, de efortul minţii. Interogativitatea firească a spiritului e pusă între paranteze, şi totul se reduce la execuţia oarbă a unei gesticulaţii cutumiere. Există o anumită simetrie între „a merge la biserică“ decerebrat şi mecanic, şi „a medita“ asupra feluritelor teme religioase în totala ignoranţă a metabolismului liturgic şi a căutării „instituţionalizate“. Debranşat de „dispozitivul“ apostolic, „filozoful“ religios riscă să-şi pericliteze spiritul de orientare, crezînd, cu o vinovată suficienţă, mai mult în capacităţile proprii decît în acumulările masive ale unei bimilenare tradiţii.

Altceva mă preocupă, însă, în însemnările de faţă. Şi anume, faptul că, pe piaţa dezbaterii publice de la noi, interogaţia religioasă e cvasiabsentă, iar problemele legate de Biserică se reduc la o necatehizată „veghe civică“.

DE ACELASI AUTOR Din nou despre colectivism Note, stări, zile Înapoi la colectivism? Portretul artistului la senectute (şi din