Ex-premierul Adrian Năstase, devenit cel mai cunoscut blogger de Jilava şi un prolific editorialist, a fost pe punctul de a crea un precedent în sistemul penitenciar din România. Cererea lui de liberare condiţionată a avut ca punct forte redactarea de cărţi. Vă daţi seama câte cereri similare ar fi urmat să bombardeze instanţele de judecată? Că gem puşcăriile de artişti care şi-au descoperit astfel de veleităţi după pronunţarea sentinţei. Cu câtă fervoare s-ar fi făcut rime şi cum s-ar fi înghesuit infractorii să facă cerere de ofertă către edituri – încă din timpul recursului –, pentru a prinde cât mai rapid bunul de tipar...
Revenind la cazul domnului Năstase, iată că acesta a reuşit să emoţioneze cu scriitura sa. Şi Comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Jilava, şi magistraţii de la Judecătoria Sector 4 Bucureşti. Nu a reuşit, însă, să-l sensibilizeze pe procurorul D.N.A. Căpos sau invidios, acesta a solicitat instanţei ca specialişti să se pronunţe dacă volumul izbăvitor are sau nu caracter ştiinţific. Dar a invocat şi argumentul care, de jure, îl bate pe cel literar: în timpul detenţiei, deţinutul Năstase Adrian “nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorilor care l-au condamnat la detenţie”. Şi cu asta a pus punctul pe “i”.
Deşi apărătorul lui Adrian Năstasesusţine că, indiferent dacă se ia sau nu în considerare redactarea de cărţi în penitenciar, oricum, clientul său îndeplineşte, pe 20 februarie, perioada de liberare condiţionată, opt luni, adică o treime din pedeapsa de doi ani. Şi atunci, dacă „oricum...”, de ce a mai fost adus în discuţie argumentul literar? De ce în noiembrie, Adrian Năstase şi-a lansat Exerciţiile de libertate, un volum catalogat de Ion Iliescu drept „o cronică la zi a evenimentelor interne şi internaţionale”? De ce au mai fost
