Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta anunţă că a cedat: Facem alegeri în Sectorul 4, dar s-ar putea să le pară rău celor de la PDL

Preşedintele PSD, Victor Ponta a anunţat că a cedat şi nu mai susţine ideea ca în colegiul din Sectorul 4, rămas vacant după demisia lui Voiculescu, să nu fie organizate alegeri, astfel că vor fi alegeri, atenţionându-i însă pe cei de la PDL că ar putea să le pară rău când vor vedea că obţin 2-3%.

Întrebat de jurnalişti dacă îşi menţine poziţia conform căreia nu ar mai trebui organizate alegeri parţiale în colegiul din Sectorul 4, rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu din Senat, în condiţiile în care liderul PNL, Crin Antonescu, susţine o opinie contrară, Ponta a răspuns : "Nu, nu o mai menţin".

El a explicat că ideea de la care a pornit a fost că şi aşa sunt prea mulţi parlamentari şi că, pe măsură ce devin locuri vacante, să nu mai fie organizate alegeri, astfel încât, treptat, să fie redus numărul de parlamentari.

"Am văzut că unii au strigat acum că e dreptul nu ştiu cui...domnul Antonescu a spus «dom'ne, să nu creadă cei de la PDL că nu vrem să facem alegeri». Noi tocmai am avut alegeri parţiale şi am câştigat 6 din 6, cu totul, iar PDL, care ţipă foarte tare că vrea alegeri în colegiul din Sectorul 4, a luat vreo 5%. Facem alegeri şi în colegiul din Sectorul 4, şi în eventuale alte colegii...dacă aşa se consideră că este bine, OK. Am cedat eu şi facem alegeri, dar să nu le pară rău celor care au strigat foarte tare că vor alegeri. Am văzut o groază de amatori îngrijoraţi că nu. Facem, poate când o să ia 2-3% s-ar putea să zică de ce nu m-au sprijinit pe mine în idee. USL oricum este în continuare favorit şi în Bucureşti şi cred că vom câştiga acest mandat fără mari probleme, dar era ideea mea să încercăm să nu mai rămânem 590 şi câţi sunem, pe măsură ce se eliberează. E în regulă, facem alegeri", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că opinia sa politică este că nu ar mai trebui organizate alegeri parţiale

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 23 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 48 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°