În anii din urmă – la diferite ocazii, pe la petreceri, la o bere, în seri lungi, de vară, cu poveşti întinse pînă în zori –, am tot stat la vorbă cu cîţiva prieteni întorşi definitiv în România, după ani buni de stat în Canada. În general, motivul întoarcerii acasă e dorul cumplit de ţară şi de prietenii lăsaţi în urmă, dar întotdeauna apare în discuţie şi un soi de libertate, definită foarte difuz, pe care „doar aici, acasă, o poţi întîlni“. O libertate care se referă, de fapt, în mare măsură, la chipul – mult mai cald aici decît prin alte părţi – al celui mai simplu fel de socializare, de întîlnire cu rude, prieteni, amici, cunoscuţi. Invariabil, discuţiile ajung la „sărăcia“ chefurilor, a petrecerilor, întîlnirilor „seci“ între oamenii acelei lumi.

DE ACELASI AUTOR Noi, provincialii Ah, criza de modele! Ce rechizite punem în ghiozdanul antiglonţ? Pornografia gastronomică Ca să fie treaba foarte limpede, dau un exemplu foarte concret. De fiecare dată, în preajma mesei pline – cu mîncare cît încape, şi cu beri, vinuri, digestive şi alte lucruri minunate, nelipsite la o masă adevărată, de la noi – imediat vine vorba despre cum era acolo. Te duceai la o petrecere sau la ceea ce era anunţat ca un chef la cineva acasă şi dădeai peste o lume care stătea cuminte, de vorbă, în preajma unor grisine, alune, a unor „cipsuri de trei lei“, iar dacă prindeai şi o a doua bere era lucru mare. După care, la o oră la care ar protesta şi cele mai conformiste găini, te duceai frumuşel acasă, la culcare. Culmea e că unii dintre cei de acolo, de la aşa-zisul chef, mai plecau şi foarte mulţumiţi de petrecerea excelentă la care participaseră, chestie cumplit de enervantă pentru prietenii care îmi povesteau toate astea. Îi revolta şi-i deprima, în acelaşi timp, felul ăsta de a fi. Îi scotea din sărite modul în care oamenii de acolo pretindeau că se pot simţi bine la întîlnirea