În zicerile oratorilor săi se autoproclamă obsesiv ca principalul competitor al opoziţiei şi singura forţă politică autentică „de dreapta”. Nu cumva să le pomeneşti de PNL cu tradiţia sa istorică de peste un secol şi jumătate, că îi apucă subit pandaliile: liberalii au trădat dreapta, i-a predat dictatorul Crin PSD-ului, fac politică antioccidentală, împing România în CSI etc. etc. Presuspunând că pe dreapta eşichierului e teren părăsit de PNL, cum acuză companionii lui Blaga, bine-ar fi ca PDL să facă opoziţie „de calitate”, coerentă şi să cenzureze eficient puterea. Bine ar fi dacă partidul ar întruchipa acea dreaptă veritabilă, pe care o tot clamează. Mă tem însă că marea forţă politică băsistă de până mai an a ajuns cu credibilitatea la pământ, într-o fundătură din care greu va ieşi. Cum zicea în numărul său de ieri, ziarul de casă al democrat-liberalilor, EvZ, PDL face „Opoziţie la un picior de lemn”, se chinuie să „iasă din letargie”, scoţând în public luptele interne pentru şefie, în perspectiva „Congresului” anunţat pentru 23 martie a.c. În Parlament, unde Bugetul a generat dezbateri aprinse, pedeliştii au avut o prestaţie simbolică, nu prea s-au strofocat să se lupte cu guvernanţii. Mai acidă şi zgomotoasă a fost opoziţia PP-DD. Asta face ca remarca exprimată, la dezbaterea proiectului de buget, că amendamentele pedeliste sunt puerile, dovedesc lipsă de realism şi de idei, să fie adevărată şi să ilustreze neputinţa şi apatia unui partid aflat în degringoladă.

Întăresc o asemenea percepţie tribulaţiile pentru candidaturile la şefie care au loc în aceste zile în ograda portocalie. Din rumoarea generală se desprinde refrenul obsesiv că e nevoie de „o analiză profundă a dezastrului de la alegerile parlamentare şi că partidul trebuie să se reformeze”. Elena Udrea (care şi-a anunţat candidatura) declară cu fermă convingere că vine cu un proiect „c