(Continuare din numărul trecut)

Elvira: E clar. Nici nu mai are rost să strig catalogul. E cineva părinte-părinte în sală? (Se ridică Ovidiu şi Dorina. Ovidiu îi face semn Dorinei) Poftiţi doamnă!

Dorina: Dorina Scaiete. Sunt mama Laurei, Laura Scaiete.

Elvira: Foarte bine, doamnă Dorina, Laura e o fetiţă liniştită. Cred că nu o să avem probleme în aceşti patru ani. Note încă nu s-au primit, urmează. Dacă o să fie cazul, sunteţi acasă, nu? Nu aveţi de gând să…

Dorina (zâmbind amar): De gând aş avea eu să… dar nu mă mai încadrez la vârstă. Se caută doamne şi domnişoare până în treizeci de ani. Eu am un pic mai mult. Gata. Meargă altele. Eu când am putut merge, n-a fost voie, (amuzată) acum e voie dar nu mai pot! (râsete în sală)

Elvira (stâpănind situaţia): Ei lăsaţi, doamnă Dorina, că sunteţi încă tânără. Şi apoi e nevoie să rămână cineva şi în ţară.

Voce din sală: Să stingă lumina când pleacă şi el!...(râsete)

Elvira: Ei, vedeţi, pe noi ne amuză situaţia aceasta, dar nu cred că e cea mai fericită pentru copiii noştri. Chiar aşa, au nepoţii dumneavoastră, dragi bunicuţe şi bunici, tot ce le trebuie? Sunt fericiţi?

Bătrâna: Au, maică, au!... Tumna amu, săptămâna trecută, o primit un pachet cât o zi de post. Le-o trimis maică-sa un călcător, ba nu, un calculator, o zâs că-i de ultimă gene… că-i ultimu’ de la ei de acolo, şi-apoi dulciuri, şi-apoi haine şi-apoi zî dumneata dacă nu trebe să mulţămnească la Dumnezău că au de tăte, slavă Domnului!

Elvira (uşor îngândurată): Au de toate… E bine, e foarte bine, ziceţi, dar nu le lipseşte chiar nimic? Ce zici, tinere? (i se adresează lui Codin)

Codin (se ridică în picioare): Nouă nu ne lipseşte chiar nimic. Dacă ne trebe ceva, ne aduce soru-mea. E drept că mi-e cam dor de părinţi, mai ales de tata, când era acasă, mergeam sâmbetele prin păduri, în excursie.