De obicei, fiii sau fiicele rămîn orfani de tată, nu tatăl orfan de copiii săi. Traian Băsescu se plînge că a rămas orfan de copiii pedelişti pe care i-a crescut şi care ar fi trebuit să-i fie sprijin la bătrîneţile sale politice. PDL-ul n-are candidat la preşedinţie., constată Băsescu. Tot el recunoaşte că progeniturile sale politicie se dovedesc imature pentru experienţa opoziţiei şi nu se deosebesc de copiii politici ai altora, care par chiar mai bine dezvoltaţi decît ai săi. Să-l întrebi pe Traian Băsescu ce caută la căpătîiul PDL-ului care frisonează de cînd a intrat în opoziţie e cam acelaşi lucru ca a întreba-o pe comisara europeană Viviane Reding ce înţelege prin lovitură parlamentară de stat. Adică ne ţinem noi deoparte, dar nici chiar aşa, cînd vedem că ai noştri pierd în picaj.

Spre deosebire de populara Viviane, care s-a molipsit de la populara Monica Macovei, cea care a venit la Bruxelles cu lovitura de stat din România, Băsescu ştie că nu mai poate anima PDL-ul nici cu lovitura de stat, nici cu vreo fraudare a alegerilor. Îşi contemplă progeniturile şi numai că nu zice că nu sînt copiii lui.

Fireşte că Blaga i se pare un soi de bastard, la fel cum, din contră, în Elena Udrea vede consecinţa împerecherii sale cu PDL-ul sub umbrela imaculatei concepţiuni. Însă în tot pedeleul pe care recunoaşte că l-a crescut,Traian Băsescu nu vede nici măcar un lider care să merite acest nume. Şi de ce se simte dator acest tătuţaş al PDL-ului subdezvoltat să-i mai şi spună partidului pe care l-a ridicat că nu e în stare nici măcar să umble de-a buşilea? Cred că această nemuţumire paternă i se trage lui Traian Băsescu de la condmanarea lui Năstase Adrian.

Această condamnare, combinată cu comisia de etică a Monicăi Macovei, care ar fi trebuit să ducă PDL-ul pe culmile preferinţelor electoratului, n-a făcut altceva decît să le amintească alegătorilor că