Editura Nemira își confirmă interesul pentru ficțiunea speculativă românească continuînd publicarea autorilor autohtoni de gen în volume proprii, deci nu numai cu relansarea Almanahului Anticipația, aColecției Povestirilor Științifico-Fantastice și menținerea revistei electronice Nautilus, intrată, în februarie 2013, în al cincilea an de activitate. După Aurel Cărășel, Ana-Veronica Mircea, Marian Truță, nume „de casă“ ale Nemirei, iată-l și pe cel mai prolific autor român de gen, Liviu Radu, coborînd muntele în mijlocul cititorilor cu Armata moliilor. A 19-a carte a lui Liviu Radu este un roman fantastic de sine stătător, după cum își dezvoltă narațiunea, și un romanț comic deschizător de serie, după cum se poate înțelege din finalul său. Armata moliilor ne prezintă Făt-Frumosul și Calul său Năzdrăvan din basmul tradițional transformați de ironia postmodernă într-un cuplu anti-eroic, al lui Taravik, „curier independent și caftangiu contractual în timpul liber“, și al pegasului Kostik, animal vorbitor de mare inteligență și elocvență, din păcate cu „aripa stîngă redusă la un ciot“, malformație din naștere. Cei doi vor fi duși de Liviu Radu într-un șir de aventuri care i-ar putea pune în pericol de moarte (altor personaje din Armata moliilor li se întîmplă), și puși în cadre cîteodată delicate din punct de vedere moral, din care protagoniștii scapă sau ies fie printr-o fugă sănătoasă, fie prin echivalentul verbal al acesteia, păcăleala și bășcălia. Taravik este iubit de zei (Khator, să fim mai preciși, a cărui statuie se mișcă, rîde și vorbește cu el), pînă într-acolo încît, după ce favoritul uită visele premonitoare ce i se trimit (prilej de spumoase schimburi de replici cu prudentul Kostik), el este salvat totuși, printr-o înlănțuire improbabilă a evenimentelor (care e o parodie a tezei predestinării și a suspendării liberului arbitru, cum hîtru concluzioneaz