Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silviu Sanchi este dornic de revanşă Un luptător constănţean a luat pulsul unei legende mondiale K-1 (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 februarie 2013 ·

Silviu Sanchi îi dă strălucire clubului Sakura Constanţa, este o mică bijuterie. Practicant al kick-boxing-ului, luptătorul de 24 de ani se antrenează tare de tot pentru o victorie pe care o aşteaptă cu înfrigurare.

Silviu Sanchi avea 17 ani când a trecut pentru prima dată pragul clubului de karate kyokushin „Sakura" din Constanţa. Nu era un neiniţiat, venea din lumea sporturilor bărbăteşti. Făcuse lupte (cu regretatul tehnician Constantin Ofiţerescu) şi arte marţiale. La „Sakura" a intrat pe mâna antrenorului Valeriu Ariton, cel care-l pregăteşte şi astăzi, la capătul a şapte ani de muncă îndrăcită. Silviu a început cu stilul kyokushin, însă, la scurt timp, a trecut la kick-boxing, pe care s-a specializat. Până acum, nu a participat la Campionatele Naţionale, însă va ajunge şi acolo. „Mă antrenez cât se poate de serios", arată Silviu, care s-a remarcat în schimb în mai multe gale din Constanţa şi din judeţ, participând şi la o întrecere de Kung-Fu din Bulgaria. „Nu m-a interesat foarte mult concursul din ţara vecină, pentru că a fost la un alt stil decât al meu. Am vrut doar să câştig experienţă", punctează Sanchi, un maestru al loviturii joase de picior.

Instructor de kick-boxing

Ţinta sa imediată este să-şi ia revanşa în faţa lui Adrian Roşca, de la CS Bogdan Ciubotariu Constanţa, care l-a învins în vara anului trecut (la puncte) în sferturile de finală ale turneului piramidal de la gala „Fightmania", categoria 71 kg. „Lumea a zis că Roşca a câştigat pe nedrept. În curând, poate şi într-o lună, va urma revanşa", freamătă de nerăbdare Silviu. Sportivul este şi instructor de kick-boxing, după ce a absolvit acum doi ani un curs, unde a colaborat cu Ciprian Sora (fost campion K-1) şi cu sensei Ion Gârbea (unul dintre principalii promotori în capitală ai artelor marţiale). Până acum, Sanchi nu a avut parte de accidentări serioa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 30 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 38 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°