Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Poziţia copilului", premiat la Festivalul de la Berlin. Filmul, considerat cel mai bun din competiţie de critica internaţională

Publicat in Mediafax, vineri 15 februarie 2013 ·

Filmul "Poziţia copilului" de Călin Netzer a primit, vineri seara, premiul criticii internaţionale - FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7-17 februarie).

"Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a fost primit cu aplauze la premiera mondială de luni, în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, presa internaţională incluzându-l printre favoriţii ediţiei.

Pelicula a primit Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţia festivalului dintre cele 19 filme aflate în cursa pentru Ursul de Aur. Ceremonia a avut loc la Film Haus Berlin, iar trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer.

FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) stabileşte jurii independente şi acordă premii în cadrul tuturor marilor festivaluri de film. Juriul prezent la Berlinală a fost format din criticii de film Alin Tasciyan (preşedinte), Mohammed Rouda, Mode Steinkjer, Ninos Feneck Mikelides, Baptiste Etchegaray, Eberhard von Elterlein, Dana Linssen, Anjelika Artyukh, Christoph Schmitz.

Premiul vine cu o zi înainte de marea gală de premiere a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

"Poziţia copilului" concurează la Ursul de Aur cu alte 18 pelicule. La proiecţia oficială de la Berlinale Palast, au luat parte actorii Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, regizorul Călin Peter Netzer, coscenaristul Răzvan Rădulescu, directorul de imagine Andrei Butică, monteurul şi sound-designer-ul Dana Bunescu, scenografa Mălina Ionescu, inginerul de sunet Cristian Tarnoveţchi şi producătoarea Ada Solomon.

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Un tribunal din Panama i-a achitat pe toţi cei 28 de acuzaţi în dosarul de evaziune fiscală „Panama Papers”

G4Media acum o ora
Un tribunal din Panama a achitat vineri toate cele 28 de persone acuzate de spălare de bani în legătură cu cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, epicentrul scandalului internaţional de evaziune fiscală ‘Panama Papers’, transmite AFP, confo

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 857. Dronele ruşilor, doborâte de ucraineni peste noapte / Nou ajutor american / Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 44 minute
UPDATE Atac în timpul nopţii cu 10 drone ruseşti distruse de antiaeriene ucrainene Rusia a atacat Ucraina cu 10 drone de atac Shahed-131/136 pe care forţele de apărare aeriană ale Kievului le-au distrus. Acest lucru a fost raportat de Forţele Aerien

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°