Spre deosebire de alți frustrați, eu am posibilitatea de a defula, ceea ce și urmează să fac, după cum veți putea citi. Să vedeți ce am pățit! În urmă cu o lună și jumătate, eu, împreună cu ceilalți 12 vecini din bloc, am decis, într-o unanimitate absolut tembelă, să ne punem internet și cablu tv. Într-un moment de întunecare, de rătăcire colectivă, dracul ne-a pus să alegem și furnizorul acestor servicii. Ce spun eu? Nu dracul, ci dracul dracilor ne-a îndemnat să alegem, dintre toate firmele, taman pe – cine credeți? – RCS-RDS.

Zis și făcut. Dau telefon și, cu maximă promptitudine, apare un nemernic… ăsta, un funcționar al lor, să semnăm contractele individuale. Cică, în trei luni treaba e gata, o să avem și net și tv… Entuziasmul meu și al vecinilor a scăzut la niște cote vecine cu tentația de a semna cu cei de la UPC sau Romtelecom, dar omul de la RCS s-a mișcat bine: “În maximum 10 zile lucrătoare montăm tot, alea trei luni sunt așa, la sanchi!”. Noi, pinguini, gata, am semnat. Ofertă, nu glumă. Gratuități, viteză, canale peste canale. Și a început calvarul.

Am pretenția că am fost singurii care au înghițit vrăjeala cu cele zece zile și că dumneavoastră, cititorii care nu numai că sunteți mai deştepți ca ai lor, dar și ca noi, deja rânjiți. După vreo trei săptămâni de la semnare, a venit Echipa Numărul Unu, care a montat o cutie. Atât. O cutie goală, de tablă. Fără fire, fără mațe. A urmat, după o altă săptămână, Echipa Numărul Doi, care a spart peretele blocului și a montat un cablu negru, cu ştecher, sau cum se cheamă. Cablul ăsta nu pleca de nicăieri și nu ajungea nicăieri. Echipa Numărul Trei a tras cablul de la stâlp la o nouă gaură din perete. Sigur, succesiunea venirii echipelor ăstora se numără în săptămâni. La capătul acestor desanturi ale echipelor care definesc viziunea RDS asupra diviziunii muncii am avut cablu tv, nu și internet. Desig