Când un bărbat îmi spune “Te iubesc!”, intru în alertă. Nu este deloc specific masculin. Ori l-am prins în corzi, ori... urmăreşte ceva. Când un bărbat acceptă să-mi facă toate capriciile, încep să fiu atentă la ce se întâmplă. Ori are un interes, ori... pur şi simplu, ştie să fie bărbat. În jocul acesta, denumit viaţă, rolurile sunt bine împărţite. O fi egalitate, dar de născut copii, nasc doar femeile. O fi egalitate, dar de îndeplinit capricii femeieşti, îndeplinesc doar bărbaţii. Acei bărbaţi care mai au activă acea genă a cavalerismului. Precum Florin Zamfirescu. Un actor mult iubit de public. Un om mult respectat de cei care recunosc valoarea.
L-am întâlnit, pe neaşteptate, şi l-am invitat la mine în emisiune. Folosind un tertip clasic. Feminin. M-am prezentat şi i-am spus că a văzut, cu siguranţă, cel puţin o ediţie Distracţia pe vremea mea. Când a fost invitată Ştefana Samfira, fiica lui. Ce tată nu e mândru de fiica lui! Cu siguranţă s-a şi amuzat, auzind-o cum ne-a povestit când a îmbătat-o bunica... “Da, îmi răspunde Florin Zamfirescu, îţi dai seama, era beată cui. Avea vreo patru anişori”. S-a uitat la mine amuzat. Ştiam amândoi ce facem: eu că-l vrăjesc, el că se lasă “păcălit”. Facem schimb de numere de telefon. “Aminteşte-mi la începutul săptămânii, să-mi trec în program”.
Îi telefonez luni. Răspunde, cu o oarecare ezitare. “Irina Cordoneanu sunt, de la Distracţia pe viaţa... mă întrerup, ezit, decid că e amuzant. Aşa mi-a venit să vă spun: Distracţia pe viaţa mea. Pentru că emisiunea este viaţa mea. Dar se numeşte Distracţia pe vremea mea”. Râde, cu adevărat amuzat: “Ştiu cine eşti. Am văzut numărul. Sunt în şedinţă de Senat. Când trebuie să vin? Joi! La ce oră? Bine, voi fi acolo. N-am nevoie de maşină, n-am nevoie de nimic”.
În jurul meu, colegii mă privesc sideraţi. Au auzit conversaţia. Cel puţin, replicile mele.