Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ONU plănuieşte măsuri pentru a asigura tranziţia spre democraţie a Yemenului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a emis un avertisment vineri împotriva încercărilor de a destabiliza Yemen prin introducerea în ţară a transportuilor de arme, în timp ce ţara încearcă să se redreseze după doi ani marcaţi de revolte. De asemenea, au fost exprima îngrijorări în ce priveşte fostul preşedinte Ali Abdullah despre care se crede că subminează încercările de reclădire a naţiunii. Consiliul celor 15 ţări a hotărât revizuirea măsurilor ulterioare, inclusiv sancţiunile care ar putea fi aplicate, „în cazul în care există acţiuni care au ca scop subminarea Guvernul Unităţii Naţionale şi tranziţia politică”. Oficialii din Yemen au declarat că serviciul pazei de coastă a confiscat pe 23 ianuarie rachete despre care se crede că erau trimise din Iran. De pe altă parte, ţara vecină a negat orice posibilă legătură cu armele care au fost găsite ascunse pe un vas, într-o operaţiune coordonată împreună cu forţele marine americane, relatează agenţia de ştiri Reuters. Consiliul de Securitate a cerut grupului său de experţi care monitorizează aplicarea restricţiilor Iranului, printre care se numără o restricţie asupra exportului de arme, să investigheze incidentul pe care l-au raportat autorităţile din Yemen, a declarat pentru Reuters Mark Lyall, ambasadorul Marii Britanii în ONU. „Consiliul de Securitate şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la rapoartele despre banii şi armele care sunt aduse în Yemen din exterior cu scopul de a submina tranziţia”, au comunicat într-o declaraţie membrii ONU. De asemenea, ONU a atras atenţia asupra existenţei unor raporturi privind amestecul unor „indivizi care au făcut parte din fostul regim... printre care şi fostul preşedinte Ali Abdullah Saleh şi premierul său, Ali Salim Al-Beidh”. Conform acordului de tranfer de putere sprijinit de Statele Unite, actualul preşedinte, Abd-Rabbu Mansour Hadi plănuieşte reforme pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 24 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 56 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 31 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 57 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°