In urma cu exact 3 ani, publicam in cotidianul Desteptarea, la momentul maximei notorietati a asa-zisului caz “Sutu – Transport Public”, editorialul “Un om bolnav, dar liber”, deplangand – in nuante relativ patetice – inclinatia presei de a vana, la propriu, un subiect de vaga senzatie, la acel moment: internat la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, pentru ca i se facuse rau, Dumitru Sechelariu a parasit unitatea medicala printr-o iesire laterala, fentand puhoiul de jurnalisti aciuat la portile SJU in speranta ca va surprinde un cadru/o imagine cu bolnavul de renume internat cu o zi mai inainte. Prezenta in spital a lui Sechelariu se suprapunea peste un mandat de retinere de 24 de ore emis in pripa de DNA, care-si propusese, dupa cate se parea, sa-l “salte” pe fostul primar al Bacaului, intr-o afacere cusuta cu ata alba, ale carei ite incalcite au inceput sa iasa la iveala de ceva vreme. De planul de atunci al procurorilor s-a ales praful, mandatul de retinere expirand, iar Sechelariu – desi bolnav (suferise in prealabil o operatie pe inima la Iasi) – a plecat liber, pe picioarele sale, spre masina pregatita sa-l transporte acasa. Un om bolnav, dar liber, prin urmare.
Boala, in cele din urma, l-a invins pe Dumitru Sechelariu. O alta boala, una urata si mortala. Dupa o suferinta aparent scurta, fostul primar al Bacaului a trecut in nefiinta pe patul unui spital din Viena. In realitate, suferinta adevarata incepuse cu 8 ani mai devreme, in 2004-2005, dupa pierderea fotoliului de primar si pornirea – de catre DNA – a unor dosare despre care domnia sa a afirmat, tot timpul, ca au fost comandate politic.
In septembrie 2012, dupa ce Judecatoria Bacau l-a achitat in dosarul “Sutu – Transport Public”, acelasi Sechelariu declara, cu amaraciune, ca achitarea ii produce o nedisimulata greata. Tot el a explicat si cauza acesteia: “Când începe să îmi meargă bine, h